Amenajarea gradinii-Arbuştii ornamentali-descriere şi particularităţi(13/25)

 Amenajarea gradinii-Arbuştii ornamentali-descriere şi particularităţi(13/25)

Arbuştii sunt plante de talie medie spre joasă şi care alcătuiesc în mare parte compoziţia unei grădini. Sunt foarte folosiţi datorită multitudinii

de specii şi soiuri de arbuşti care se găsesc, şi datorită uşuinţei de plantare. Un alt avantaj îl constituie faptul că fiind de talie mai mică, se pretează la grădini mai mici şi chiar terase, acoperişuri verzi şi grădini din containere. În cazul arbuştilor, abundă soiuri decorative prin flori: Weigela, Chaenomeles, Forsythia.

Arbuşti decorativi prin flori şi fructe: Chaenomeles, Piracanta, Cotoneaster, Berberis.

Arbuşti decorativi prin foliaj: Cornus, Ligustrum aurea, IIex.

Se folosesc specii de arbuşti decorativi prin mai multe elemente, de exemplu atat prin flori cât şi prin foliaj care poate avea marginile frunzelor galbene sau albe sau în întregime colorate.

Hortensia este un arbust deosebit de decorative cu flori  care îşi pot schimba culoarea prin modificarea îngrăşămintelor chimice.  

    

Un loc deosebit în cadrul arbustilor il au trandafirii, care pentru multitudinea de soiuri nou obţnute, sunt încadraţi separat. Aceştia sunt decorativi prin flori cu mărimi de la foarte mai la cele mai mici, avand rol şi de acoperitori de sol în cazul speciilor de trandarifi tapisanţi.

Azaleele şi Rhododendronii sunt arbusti deosebiţi de decorative, care însă sunt foarte pretenţioşi la condiţiile de temperatura, insolatie şi pH. Ei trebuie plasaţi la loc ferit, semiumbră şi într-un sol specific coniferelor. În cazul în care nu avem acest tip de sol, acesta va fi adaugat la plantare, urmând ca Ph-ul să fie corectat pe parcurs cu îngrăşăminte specifice.

Pentru menţinerea aspectului decorativ al abuştilor este necesar să cunoştem modul de întreţinere al acestora.

O particularitate deosebită a arbuştilor este ca răspund foarte bine la tundere. Se poate opta astfel pentu forme cu aspect natural sau pentru forme topiare, garduri vii sau borduri.  Gardurile vii sunt o forma atat decorativă cât şi practică de a crea o barieră pietonală sau vizuală. Trebuie ştiut că nu toate plantele se pretează la tundere în forme controlate. Plante care pot constitui garduri vii se împart în două categorii: plante care îşi pierd foliajul şi plante mereu verzi (în general coniferele).

Dintre conifere, aproape toate se pretează la a fi utilizate pentru garduri vii, dar tinând cont de talia pe care o au la maturitate. Dintre plantele cu frunze căzătoare, cel mai ormanentale sunt gardurile vii din Piracantha, Ligustrum aurea şi majoritatea cultivarurilor de Berberis de talie mai mare.

O alta metodă de tundere a arbuştilor este prin tăierea scurtă în primăvară pentru a stimula creşteri noi puternice. Aceasta taiere se repeată an de an şi se foloseşte în general la plantele decorative prin foliaj şi lăstari, ca de exemplu Cornus alba aurea.

Momentul tunderi este foarte important pentru că dacă nu se face corespunzator poate rezulta în piederea aspectului decorativ al planei până la distrugerea a completă. În general tunderea arbustilor se face primăvara după trecerea pericolului apariţie îngheţurilor târzii. Tipul de tăiere se face în funcţie de stilul ales şi tipul de plantă. Este de preferat tunderea să se facă până la plecarea în vegetaţie a plantelor adică până la înmugurire. Exceptie fac plantele care înfloresc înainte să înmugurească, de exemplu Forsythia. La aceste plante tunderea se face fie primăvara după trecerea florilor şi vara în verde. O particularitate de înflorire deosebită o are Hamamelisul, numit popular Nucul vrăjitoarelor, care înfloreşte in sezonul rece şi se pot observa florile galbene sau roşii în plină iarnă.

Irigarea, fertilizarea constantă şi tăierile de curăţare, formare şi întinerire, sunt cele mai importante operaţiuni pe care trebuie să le efectuăm în perioadele specifice pentru rezultate deosebite.

Foarte importante sunt tratamentele împotriva bolilor dăunătorilor, care dacă sunt trecute cu vederea, duc la deprecierea rapidă a plantelor mai ales în cazul cultivarurilor speciale. Este de preferat tratamentele să fie efectuate preventiv pentru a elimina din timp, riscul răspandiri pagubelor.

La plantarea arbuştilor este bine ca în cazul în care aceştia sunt amplasaţi langă, sau în peluza de gazon, sa nu aibă iarbă la baza plantei, în imediata apropiere a tulpinii, mai ales în primii ani de la plantare. Iarba langă tulpină, limitează dezvoltarea plantei şi creşte pericolul distrugerii scoarţei în cazul în care aceasta este atinsă cu trimmerul.

 

 

 

 

Amenajarea grădinii – particularitaţi şi principii importante

Cu toţii ne dorim ca spaţiul din jurul casei să fie amenajat cât mai plăcut. Însă de multe ori, modul în care facem o amenajare şi ceea ce este cel mai funcţional şi estetic, nu se potrivesc tocmai cum trebuie.

Pentru a îmbina plăcutul, economicul şi utilul, în realizarea unei grădini, este nevoie să facem un studiu pentru a ne forma o idee referitoare la ceea ce ne putem astepta de la un astfel de proiect.

Este important să cunoaştem solul de care dispunem, punctele de atracţie pe care vrem să le evidentiem, variantele de plante pe care le putem folosi, cerinţele şi comportamentul lor în timp.

O planificare detaliată, diminuează semnificativ costurile cu amenajarea şi întreţinerea în timp a grădinii. Pentru acest lucru, am sintetizat în continuare o serie de subiecte importante pentru buna functionare a grădinii.

Mai jos sunt enumerate capitolele care vor fi prezentate:

1 Amenajarea gradinii - De retinut inainte de amenajarea gradinii

2 Amenajarea gradinii - Pamintul din gradina

3 Amenajarea gradinii - Surse de apa si importanta lor

4 Amenajarea gradinii - Proiectarea gradinii

5 Amenajarea gradinii - Tipuri de gradini

6 Amenajarea gradinii - Lucrari principale de intretinere a gradinii

7 Amenajarea gradinii - Importanta aleilor în amenajarea gradinii

8 Amenajarea gradinii - Utilizarea rocilor în amenajarea gradinii

9 Amenajarea gradinii - Folosirea obiectelor de lemn în amenajarea gradinii

10 Amenajarea gradinii - Sisteme de irigatii folosite în gradina

11 Amenajarea gradinii  - Construirea unui sistem de drenaj in amenajarea gradinii

12 Amenajarea gradinii - Plantarea arborilor ornamentali in gradina

13 Amenajarea gradinii - Arbustii ornamentali, descriere si particularitati

14 Amenajarea gradinii - Folosirea florilor perene in gradina

15 Amenajarea gradinii - Amenajarea alpinariilor in gradina

16 Amenajarea gradinii - Construirea unui iaz artificial

17 Amenajarea gradinii - Montarea gazonului in gradina

18 Amenajarea gradinii - Amenajarea unei gradini de plante aromatice

19 Amenajarea gradinii - Amenajarea unei gradini de legume

20 Amenajarea gradinii - Platarea pomilor fructiferi

21 Amenajarea grădinii - Intretinerea plantelor de interior

22 Amenajarea grădinii - Lucrări de întreținere a pajiștilor

23 Amenajarea grădinii - Combaterea bolilor și daunatorilor din grădină

24 Amenajarea grădinii - Fertilizarea grădinii

25 Amenajarea grădinii - Trandafirii, descriere și îngrijire